Postare prezentată

Suflete greu încercate de viaţă ne învaţă lecţia speranţei! Copilaşii de la centrul din Variaş un munte de blândeţe şi afecţiune

  La zeci de kilometri de Timişoara pe drumul ce duce spre Arad, am plecat spre inima judeţului Timiş. Sate cochete cu oameni gospodari ce...

sâmbătă, 4 august 2018

Vulgaritatea exemplului într-o țară palidă!



 De câteva zile văd pe grupurile de socializare și în spațiul public persoane și personalități publice, care își exprimă îngrijorarea legată de părerea străinilor față de vulgaritatea mesajului de pe acele celebre plăcuțe de înmatriculare, subiect dezbătut în România de aproape două săptămâni.
 Cu siguranță teama de a nu te face de rușine în fața Europei este mare pentru aceste persoane, însă când stau și privesc asupra trecutului și viitorului,  nu pot să nu mă gândesc la ce părere își fac conducătorii statelor Europene și din lume când se așează la masă cu Prim-Ministrul, Viorica Dăncilă și nu pot schimba cu dânsa două fraze pentru că aceasa nu știe limba engleză. Și dacă limba engleză ar fi cea mai mică problemă a acestei țoape acesta ar însemna sfârșitul textului meu.
 Ce părere își fac ,,străinii" de noi, când nici măcar în 2018 nu am reușit să fim legați de  Europa prin autostrăzi. Oare ce zic membrii Comisiei Europene pentru Cultură și Educație când însuși Ministrul Educației afirmă că ,,Manualele este o necesitate". Poți să faci greșeli, toți facem dar nu când ajungi într-o asemenea poziție.
 Suntem în anul Centenarului și nici măcar în acest moment nu am reușit să deschidem o cale ferată modernă, care să ne lege de europeni și asta după trei decenii de democrație. În mediul rural sunt sate întregi, care nu au asfalt, canalizare, școli, dispensare, servicii sociale.etc.
  Pe lângă aceste ,,vulgarități”, pe care mulți nu le văd vreau să aduc în discuție și subiectul celor o mie de pensionari trimiși în vacanțe gratuite pe banii Primăriei Municipiului București. Din punctul meu de vedere avem una dintre cele mai sufocante și nedezvoltate capitale din Uniunea Europeană. București este un oraș sufocat de trafic și de o administrație care împarte bani la pensionari, catedrale și stații de autobuz Eco.
 Olimpicii români stau acasă pentru că nu au prevăzuți bani de la bugetul de stat pentru o vacanță, în timp ce statul finanțează Catedrala Mântuirii Neamului și se împrumută în fiecare lună pentru a putea plăti salarii și pensii nesimțite.
  Să ne amintim de Ministrul, „oaie”, sau Petre Daea, care din punctul meu de vedere nu are nici cea mai mică legătură cu ceea ce face în Ministerul pe care îl conduce. Este un pion, care momentan nu deranjează. Despre realizările celorlalte Ministere nici nu trebuie să mai aducem vorba, pentru că traiul românilor nu este mai bun datorită măsurilor luate în ultimele opt luni.
  La 100 de ani de la Marea Unire, spitalele au ajuns să ne îmbolnăvească, bătrânii să moară în singurătate fără a avea pe cineva drag alături, orfanii să nu aibă perspectivă la fel și jumătate dintre cei tineri. Această vulgaritate ne duce încet spre marginea prăpastiei, iar mulți dintre români nici nu își dau seama în ce situație suntem.
 În final am o singură dorință. Sper ca până anul viitor guvernul trandafirilor roșii să ne scumpească: gazul, curentul cu 200%, să crească benzina și prețurile la alimente cu 100%. Sper ca acesastă guvernare să înceapă  să impoziteze banii trimiși de români în țară. Consider că doar așa și acei români câștigați la pensii sau alte beneficii minuscule vor înțelege cine este acest partid, în care habarnismul și nesimțirea au ajuns idei de urmat.
  Guvernările  ce s-au perindat în România după 1990 au fost cel mai mare dușman al acestui popor. Nu cred că ar fi reușit să ne facă nimeni atât de mult rău cât am reușit să ne facem singuri. Români care dușmănesc români, dezbinare și un sistem corupt. Nu aceasta este România pe care înaintașii noștri o visau.

luni, 25 iunie 2018

Poporul votează ziua, penalii votează noaptea! Protestul din Timișoara prin obiectiv

Aleg ca părerea mea despre ultimele evenimente din România să fie înțeleasă prin aceste poze făcute într-o zi frumoasă de duminică în Timișoara.