Manifestările din satele bănățene prilejuite de Sfânta Maria, m-au făcut să înțeleg cu adevărat expresia, ,, Veșnicia s-a năcut la sat “

Peste treizeci de sate din Banat  sărbătoresc în data de 15 august Sfânta Maria ocrotitoarea acestor localități. Pe lângă datinile și obiceiurile prilejuite de acest eveniment, nu puteam să nu remarcăm că în fiecare an aceste manifestări reprezintă și revenirea în satul natal pentru sute de oameni plecați peste hotarele României în căutarea unui trai mai decent.

Satul  revine la viață !

  Fenomenul de migrație, prezent în majoritatea comunităților rurale își pune bine  amprenta. Odată cu apropierea sărbătorii,satele înfloresc precum natura primăvara. Mașinile cu numere străine invadează localitățile. Tinerii veniți acasă dau un plus de culoare, iar în fiecare seară muzica  și voia bună răsună din curțile oamenilor. Este o simfonie de evenimente ce durează aproximativ o săptămână  dar care îți rămâne în minte mult timp.

Străinii fașcinați de simplitatea oamenilor și frumusețea peisajelor

  

Vorbim de mulți turiști în majoritatea etnici germani care revin în satele de unde părinții lor au plecat acum mulți ani. Născuți și crescuți departe de origini, aceștia descoperă pentru prima dată frumusețea locurilor de aici. Oamenii sunt mai calzi, mai deschiși mai zâmbitori cu toate că față de țara lor diferențele sunt imense.  Cei care vin se integrează rapid în viața satului românesc, iar mulți dintre ei pleacă cu regretul că nu mai pot sta încă o săptămână.

Ruga de la Carașova o imagine a tradiționalismului și modernismului

  

Carașova este satul cu cea mai mare comunitate croată din România. Ruga de Sfânta Maria este unul din cele mai așteptate evenimente  ale comunității. Dimineața zilei de 15 august i-a găsit pe mulți dintre carașoveni la biserică. Atmosfera de sărbătoare se simte în aerul satului. Comercianții își instalaseră cu o zi înainte tarabele , iar în acest an scena din centrul satului a fost renovată de Uniunea Croaților pentru spectacolul folcloric și viitoarele evenimente. Ruga a început timid, oamenii s-au așeazat la mese și s-au pus pe vorbă. Mulți dintre ei se revăd după luni de zile în care au fost plecați și au stat departe de sat, familie și prieteni. Ceasul trece de ora 21.00 și observ un  grup de tineri  ce se desprinde  din mulțimea adunată pe margine și formează o mică horă. Nu au trecut zece minute și centrul satului a devenit neîncăpător. Mica horă s-a transfmormat acum într-o horă imensă. Rând pe rând localnicii se prind de mână și dansează, râd și zâmbesc. Pe margine bătrânii  îi admiră  pe cei mai tineri iar în ochii lor se citește nostalgia.  Totul a durat în jur de două ore în care soliștii și formația au ținut oamenii împreună într-o horă a prieteniei.

Bănățeanul și-a câștigat renumele de pătimaș !

  După prima seară petrecută la Ruga din Carașova, am înțeles că oamenii de aici sunt iubitori de frumos, iar acest lucru și-l exprimă cel mai bine prin modul în care petrec  asemenea momente. În a doua seară imediat după terminarea programului pregătit de organizatori, o parte din oameni au rămas la mesele din stânga șcenei.  Timpul nu a mai contat, iar orele au trecut ca și minutele  pentru cei rămași care au petrecut până la venirea dimineții pe ritmuri de muzică atât croată cât și românească. Frumusețea acestor momente pentru cine nu a trăit încă o astfel de experiență, o reprezintă  sufletele oamenilor , iar muzica este doar portativul care hrănește cu iubire și duioșie aceste suflete.

Veșnicia s-a născut la sat !

  

Aceasta este concluzia după o săptămână petrecută departe de oraș. Pas cu pas, înveți să iubești natura și lucrurile simple.  Astfel numai în liniștea vieții satului, omul reînvață să trăiască cu adevărat și să iubească natura și lucrurile mărunte ce îl înconjoară.

  Și dacă această veșnicie s-a născut la sat, toți cei care sunt plecați sunt datori să păstreze viu acest sentiment, și chiar dacă părăsesc satul să nu se lase niciodată părăsit de acesta.

Povestea nespusă a primilor fulgi de zăpădă ce sosesc la Reșița în fiecare iarnă

Cu toate că e vară și temperaturile trec zilele astea de pragul normal, vin cu o rețetă pentru a ne răcori mintea. Vreau să ne gândim la iarnă și zăpadă contrar evenimentelor actuale.

Aceasta este povestea nespusă a primilor fulgi de zăpadă întâmpinați de familia noastră în fiecare an încă din 1969. Nu vreau să te gândești că ai mei au fost meteorologi,  sau cineva din familia noastră a avut vreo legătură cu acest domeniu. Totul se află într-un caiet bine păstrat din generație în generație.

Când eram mic îmi amintesc că după septembrie stăteam cu sufletul la gură în fiecare dimineață și așteptam ca primii fulgi să apară. Era un moment special, deoarece acest caiet îl vedeam odată pe an la vremea aceea. Era mult mai dezamăgitor când fulgii se lăsau așteptați. Știți sentimentul acela, când aștepți un lucru și mori de nerăbdare să îl vezi, să îl simți, însă el parcă nu mai vine. Așa m-am simțit ani la rând când eram copil în așteptarea micilor spiriduși de gheață.

Curiozități din caiet 

Iarna trecută prima zăpadă venită la Reșița, a fost în treisprezece noiembrie ceea ce s-a mai întâmplat doar o singură dată și asta în 1993.

Data de treizeci noiembrie e consemnată de două ori pe parcursul a patruzeci de ani. Vorbim de anii 1978 și 2010.

 Crăciunul din 1984 a fost cu siguranță unul special pentru copiii reșițeni. Data din caiet arată că primii fulgi au sosit la Reșița înainte de Ajun, pe 23 decembrie. Totodată această dată consemnează și cea mai întârziată ninsoare din Reșița din ultimii patruzeci de ani.

Luna noiembrie  aduce de multe ori și prima zăpadă în Reșița. Din 1969 până în prezent prima zăpadă a sosit de 27  de ori în luna noiembrie la Reșița.

În 1989 prima zăpadă s-a așternut  în data de 16 noiembrie, iar în 1969 în 7 noiembrie.

Cea mai timpurie ninsoare ce a sosit la Reșița a fost  în data de 13 octombrie 1972.

De fiecare dată când deschid acest caiet mă fașcinează cum un om a ținut această pasiune vie atâtea decenii. Această relație specială creată între el și fulgii de zăpadă a fost una de prietenie, iar în fiecare an fulgii băteau în geamul casei și așteptau să fie primiți și să se topească în palma lui. Și chiar dacă în prezent el nu îi mai poate aștepta pasiunea a rămas vie.Prin ce a făcut a lăsat o moștenire, ce nu a fost dată uitării și respectată cu sfințenie de înaintașii lui.

                                                          

În memoria celui care a fost Golopența Octavian Nicolae 

 

Alex Horvath