,,Cetatea de Foc “ cu pași mărunți spre
declin
Imediat după Revoluție, Reșița se situa în fruntea orașelor industrializate
din România. A fost destinul sau poate soarta nemiloasă care a împins această
arcă spre marginea prăpastiei. Și asta s-a întâmplat în primii ani de după Revoluție.
În 1994, 15% din populația orașului ieșea în stradă. Încet, orașul care
altădată semăna prosperitate își pregătea declinul.
Culorile reci ne invadează casele
Născut la mijlocul anilor 90’, am privit Reșița cu admirație
încă de mic copil. Universul meu se limita la lucruri mărunte, însă odată cu
trecerea anilor am început să conștientizez că nuanțele de gri sunt prezente în
viețile oamenilor.Primii care au plecat au fost o parte din prietenii de la
bloc. Nu înțelegeam atunci de ce pleacă. În cartierul unde locuiam
apartamentele s-au golit și au rămas doar încăperi lipsite de viață și sentiment.
Admiram tramvaiul ce trecea prin fața blocului, iar în
fiecare iarnă nu ratam ocazia să îl lovim cu bulgări. În joaca noastră
observam chipuri triste ce urcau și coborau din acesta, prinse de alte
greutăți. Nici pe atunci nu conștientizam că orașul nostru drag merge spre
prăpastie.
Timpul nu iartă
Era toamna anului 2006, iar într-o zi am auzit ușa apartamentului cum se trântește. În scurt timp am auzit ,, Sunt pe listă, o să fiu dat afară. “ A fost cea mai tristă iarnă de până acum pentru mine. Începeam să înțeleg că există o problemă. Uzinele erau în cădere liberă, iar privatizarea a fost ,,singura “ soluție găsită de guvernanți pentru ca aceastea să nu se închidă. Și timpul nu ne-a iertat. A urmat exodul în masă a reșițenilor spre alte țări și regiuni. Mulți au lăsat cu tristețe lucruri ce au o valoare simbolică, ce nu pot fi ,, privatizate “ sau ,, cumpărate “. Cei care au rămas au învățat să supraviețuiască mai departe, iar lipsurile nu au mai contat.
De la ,,Cetate de Foc “ la ,, Sat cu tramvaie “
,, Cum am ajuns de la
producția de motoare navale, echipamente pentru hidrocentrale, tunuri, să facem
biciclete?” se întrebau doi bătrân aflați la șuetă în Centrul Civic. Foști ingineri, meseriași,
oameni care și-au dedicat practic toată viața uzinei și orașului. Pe mulți
dintre ei orașul nu i-a răsplătit cum se cuvine. Le-a făcut copiii să plece și
să își întemeieze un viitor în altă
parte în căutare uni trai mai bun. Astfel pentru mulți dintre acești bătrâni a
rămas doar resemnarea că își vor petrece ultimii ani în așteptarea unei
schimbări.
,, Phoenixul renaşte din propria-i cenuşă, dar mă gândesc că, totuşi, îl doare fiecare moarte. “
Cifrele concrete
arată că orașul Reșița suferă în
continuare de fenomenul migrației. Cu toate acestea față de ultimii ani, se întrevede o mică speranță. După modelul
multor comunități prospere, Școala Duală are un impact major odată cu trecerea
anilor. Poate că implementarea acestui proiect să fie piatra de temelie pentru
renașterea acestui oraș.
Reșița leagăn al copilăriei și al amintirilor pentru mine și
pentru mulți dintre noi, nu trebuie să dispară și trebuie să renască din
propria cenușă.