Postare prezentată

Suflete greu încercate de viaţă ne învaţă lecţia speranţei! Copilaşii de la centrul din Variaş un munte de blândeţe şi afecţiune

  La zeci de kilometri de Timişoara pe drumul ce duce spre Arad, am plecat spre inima judeţului Timiş. Sate cochete cu oameni gospodari ce...

luni, 6 noiembrie 2017

Cât de mult ne pasă ? Aproape de inima Timișoarei a înflorit o groapă de gunoi



                           Nepăsarea colectivă un virus al societății noastre !

  
  De două săptămâni trec ,,nepăsător " alături de mii de studenți și timișoreni pe aleea din spatele Colegiului  Național de Artă ,, Ion Vidu ". În  spatele acestei instituții de învățământ chiar sub privirile  noastre crește o groapă de gunoi. Aceasta pare a nimănui, însă în fiecare zi devine din ce în ce mai mare. De două săptămâni am avut speranța că Primăria Timișoara va lua măsuri și mizeria va dispărea. Am avut speranța că profesorii se vor autosesiza. Am crezut că măcar cei ce locuiesc în zonă vor aduce în dezbatere problema. Speranțe deșarte, iar cei ce aruncă gunoiul în fiecare zi, își văd liniștiți de treabă pentru că nimeni nu îi trage la răspundere.

SUNTEM INFORMAȚI CĂ EXISTĂ ȘI AMENZI PENTRU ASTFEL DE FAPTE
DOAR TEORETIC, PENTRU CĂ PRACTIC NU SE ÎNTÂMPLĂ ACEST LUCRU


               Contra exemplu este chiar sub ochii copiilor ce învață la acest Colegiu ! 

    Joi în timp ce ieșea de la școală un copil se lăuda în fața părintelui despre cum a învățat să fie mai responsabil cu natura și cu mediul înconjurător. Doamna profesoară îl învățase că natura este parte a vieții noastre, iar noi suntem datori să avem grijă de ea. Oare așa să fie ?
   Cadrele didactice din școală  nu observă că exact sub ochii lor ticăie o bombă cu ceas. Ce poate aduce pozitiv acel gunoi ?
   Pe lângă obiectele de mobilier putem observa că și alți oameni au început să contribuie la dezvoltarea acestei gropi. Se aruncă saci, ambalaje de plastic și multe altele. În scurt timp aceste deșeuri vor atrage: rozătoare, câini și multe boli.
   Ca un paradox la o aruncătură de băț, copiii împreună cu profesorii fac orele de recreație și se bucură de aerul ,,proaspăt " și natură.


                                                Angajații Retim își fac treaba și nu prea ! 


  În fiecare dimineață mașina celor de la Retim ajunge în zonă și golește containerele. Acum patru dimineți aceeași mașină a oprit paralel cu grămada de gunoi. Angajații par să nu observe mizeria . Pe lângă dezinteresul arătat, unul din angajați contribuie și el la dezastru. După ce termină țigara, o aruncă exact în grămadă. De aici reiese că aceste deșeuri sunt ale nimănui.


Să  nu lăsăm gunoiul și nepăsarea să blocheze aleea ! 

  
   Aseară am fost printre cei aproape 4000 de timișoreni ce au protestat în Piața Operei împotriva Guvernului, care de un an de zile duce țara pe marginea ,, prăpastiei ". Am ascultat discursuri, am scandat lozinci, iar ce mi-a rămas întipărit în minte a fost  expresia ,, Timișoara are spirit civic ! "
Cred că doar împreună putem găsi o soluție, iar vorbele să se transforme în fapte.
 




Un comentariu:

  1. In 1966 cand la 18 ani ajungeam pentru prima data in Timișoara am crezut ca am murit și am ajuns in Rai.Strazile erau spalate,dimineața trecea cisterna care uda și spala asfaltul.Parcurile erau minunate,nu existau blocurile lui impușcatu..acum mi-e groaza să vin de la padurile Carașului la asfaltul plin de gropi și gunoaie al Timișoarei.Ce face Robu?Dup 35 de ani de oraș nu cred ca aș rezista mai mult de două zile acolo.De ce nu protestați in fața Primariei?Ciuhandu a umplut Timișoara de interlopi,Robu va ramane in Istorie ca ...ăla cu palmierii.

    RăspundețiȘtergere