Reșița leagănul amintirilor

,,Cetatea de Foc “  cu pași mărunți spre declin

  Imediat după Revoluție, Reșița  se situa în fruntea orașelor industrializate din România. A fost destinul sau poate soarta nemiloasă care a împins această arcă spre marginea prăpastiei. Și asta s-a întâmplat în primii ani de după Revoluție. În 1994, 15% din populația orașului ieșea în stradă. Încet, orașul care altădată semăna prosperitate își pregătea declinul.

 Culorile reci ne invadează casele

    

 Născut la mijlocul anilor 90’, am privit Reșița cu admirație încă de mic copil. Universul meu se limita la lucruri mărunte, însă odată cu trecerea anilor am început să conștientizez că nuanțele de gri sunt prezente în viețile oamenilor.Primii care au plecat au fost o parte din prietenii de la bloc. Nu înțelegeam atunci de ce pleacă. În cartierul unde locuiam apartamentele s-au golit și au rămas doar încăperi  lipsite de viață și sentiment.  

Admiram tramvaiul ce trecea prin fața blocului, iar în fiecare iarnă nu ratam ocazia să îl lovim cu bulgări. În joaca noastră observam chipuri triste ce urcau și coborau din acesta, prinse de alte greutăți. Nici pe atunci nu conștientizam că orașul nostru drag merge spre prăpastie.

Timpul nu iartă

Era toamna anului 2006, iar într-o zi am auzit ușa apartamentului cum se trântește. În scurt timp am auzit ,, Sunt pe listă, o să fiu dat afară. “ A fost cea mai tristă iarnă de până acum  pentru mine.  Începeam să înțeleg că există o problemă. Uzinele erau în cădere liberă, iar privatizarea a fost ,,singura “ soluție găsită de guvernanți pentru ca aceastea să nu se închidă. Și timpul nu ne-a iertat. A urmat exodul în masă a reșițenilor spre alte țări și regiuni. Mulți au lăsat cu tristețe lucruri ce au o valoare simbolică, ce nu pot  fi ,, privatizate “ sau ,, cumpărate “. Cei care au rămas au învățat să  supraviețuiască mai departe, iar lipsurile nu au mai contat. 

De la ,,Cetate de Foc “ la  ,, Sat cu tramvaie “

,, Cum am ajuns  de la producția de motoare navale, echipamente pentru hidrocentrale, tunuri, să facem biciclete?”  se întrebau doi bătrân aflați la șuetă  în Centrul Civic. Foști ingineri, meseriași, oameni care și-au dedicat practic toată viața uzinei și orașului. Pe mulți dintre ei orașul nu i-a răsplătit cum se cuvine. Le-a făcut copiii să plece și să își întemeieze un viitor  în altă parte în căutare uni trai  mai bun.  Astfel pentru mulți dintre acești bătrâni a rămas doar resemnarea că își vor petrece ultimii ani în așteptarea unei schimbări.

                                                                                ,, Phoenixul renaşte din propria-i cenuşă, dar mă gândesc că, totuşi, îl doare fiecare moarte. “

Cifrele concrete arată că orașul  Reșița suferă în continuare de fenomenul migrației. Cu toate acestea față de ultimii ani,  se întrevede o mică speranță. După modelul multor comunități prospere, Școala Duală are un impact major odată cu trecerea anilor. Poate că implementarea acestui proiect să fie piatra de temelie pentru renașterea acestui oraș.

Reșița leagăn al copilăriei și al amintirilor pentru mine și pentru mulți dintre noi, nu trebuie să dispară și trebuie să renască din propria cenușă.