Postare prezentată

Suflete greu încercate de viaţă ne învaţă lecţia speranţei! Copilaşii de la centrul din Variaş un munte de blândeţe şi afecţiune

  La zeci de kilometri de Timişoara pe drumul ce duce spre Arad, am plecat spre inima judeţului Timiş. Sate cochete cu oameni gospodari ce...

marți, 5 septembrie 2017

Poveste de sfarsit de vacanta cu castel si locuri frumoase – Locul din România unde basmele copilăriei prind viață

La 40 de km de Sibiu cum te îndrepți spre Făgăraș faci dreapta spre localitatea Porumbacu de Jos. Nu ai mult de mers și sub privirea atentă a Munților Făgăraș ce se înalță în fața ta, intri într-un tărâm al poveștilor, de unde nu ai mai vrea să pleci. Valea Zânelor este locul unde natura a rămas neschimbată secole la rând, iar castelul de lut este centrul amintirilor și revenirii la copilărie pentru orice om ce îi trece pragul.
Munții Făgăraș veghează frumosul castel

Castelul de Lut este o creație unică în România, realizată în totalitate din materiale naturale. Pereții încăperilor sunt făcuți dintr-un amestec de nisip, argilă, apă și paie. Acoperișul este realizat din șindrilă de molid, iar turnurile castelului din pietrele râului ce străbate valea. Ideea a fost a unui bucureștean, Andrei Vasile, care a copilărit în zona Făgărașului, iar inspirația pentru transformarea acestui loc într-un scenariu de basm, a venit din poveștile scrise de Frații Grimm.
Simplitatea și frumosul se țin în acest loc mână de mână

Chiar dacă castelul încă nu poate primi turiști, locul este ca un magnet pentru aceștia. Îi atrage peisajul și castelul care se integrează perfect în relieful zonei. Intrarea la castel este doar cinci lei, iar în curtea acestuia proprietarul a amenajat  o grădină în aer liber și un stand cu suveniruri.  Chiar dacă castelul încă nu poate primi turiști, locul este ca un magnet pentru aceștia. Îi atrage peisajul și castelul care se integrează perfect în relieful zonei. Intrarea la castel este doar cinci lei, iar în curtea acestuia proprietarul a amenajat  o grădină în aer liber și un stand cu suveniruri.  

Problema cazării va fi rezolvată în scurt timp promite proprietarul. În prezent se lucrează la două camere ce vor putea găzdui turiștii ce trec pragul obiectivului. Pe viitor locația își va mări dimensiunile și va fi mai atractivă din punct de vedere vizual.Astfel dacă ajungeți în zonă nu ratați această destinație unică și învăluită în mister.
Pentru câteva minute, pentru scurt timp, veți redevenii copil, mintea vă va fi invadată de poveștile și personajele din basme, iar sufletul va tresări de bucurii mărunte, de bucuriile din care este făcută viața adevărată. De la Reșița și până în Valea Zânelor sunt în jur de 270 de km. De la Deva și până la Sibiu, se circulă în condiții foarte bune pe autostradă. 





 












   Pentru o galerie mai detaliată accesați acest link -Consemnat de Alex Horvath

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu